Verde

Cineva mi-a spus o poveste, pe care eu nu mi-o amintesc. Sau poate că nu vreau. Dar el o spune, de fiecare dată la fel. Ce memorie bună trebuie să aibă! A trecut atâta timp de atunci…
Susţine că verdele e mai frumos decât albastru. Un verde umed, încadrat uşor în negru şi roşu. Cum ar putea fi frumos? Dar ai fi tentat să-l crezi dacă l-ai auzi spunând asta. Şi-ar dori verdele, dar preferă să nu. Ştie ce înseamnă acest lucru…
Îmi pare rău că l-a cunoscut. La fel de rău cum îmi pare că l-ai văzut şi tu. Era micul meu secret… Ştiut de toţi, greu de imaginat pentru cei mai mulţi. Dar tu ai fost acolo, şi acum ştii. Aş vrea totuşi să uiţi… Poate ţie o să-ţi fie mai uşor. Tu te-ai învăţat deja cu cei doi ani ai mei. Compensează?
Iar eu aş vrea să uit reacţia ta. Cum aş vrea ca el să nu îmi mai spună. Expresia de pe chipul tău este… greu de suportat pentru mine. Şi nu ştiu de ce. Poate că mi-e teamă că mă vei privi cu alţi ochi atunci când îţi vei aminti. Vei şti că în verde stă trădarea, chiar dacă nici albastru nu vrea să mintă. Dar verdele nu poate, oricât de mult şi-ar dori. Şi unde îmi va fi scutul, ce l-am construit cu atâta dibăcie, atunci?

Ce ironie! Până şi scorpiile au slăbiciuni… manifestate uneori prin verde…