Invitaţie

În seara asta am fost invitată, indirect şi în glumă, la un proces de conştiinţă. Era, de fapt, o tachinare, ce place atât de mult unui coleg. (Nu îl condamn pentru asta, şi mie îmi fac plăcere.) Mi-a spus aşa: „tu ştii să faci ceva bun?”. (Nu ceva bine, ci un lucru bun.) Nu am ştiut să-i spun. Tăcerea şi expresia ochilor mei au fost mai mult decât un răspuns. Dar nu asta e problema mea. (Oricum, mi s-ar părea o porcărie să vorbesc eu despre altruismul şi moralitatea ce, între noi fie vorba, îmi lipsesc.) Ceea ce mi se pare mai grav este faptul că nici alţii n-au ştiut să răspundă. Şi nici nu ar putea. Dincolo de ignoranţa, răutatea şi micile mele ironii nu se află nimic. Pretind că sunt o scorpie, şi chiar sunt!
Promisesem solemn că am să mă uit şi mai atent, şi mai des, la pădurea din ochii mei. Iată că s-a ivit şi ocazia! Trebuie să recunosc totuşi că moralul meu a fost luat pe nepregătite. Nu mă aşteptam la aşa ceva. A fost un touche destul de pronunţat. E destul de grav să realizezi că nu ştii să faci şi lucruri bune. Sau cel puţin că nu ai făcut până acum…
Dar o să fie bine… până acum, moralul meu s-a dovedit destul de rezistent. Sper să nu mă lase baltă acum…

P.S. Nu ai de ce să te simţi prost pentru asta. A fost o glumă şi o iau ca atare. Ultimul proces de conştiinţă se pare că nu a fost, însă, suficient. Deci e între mine şi… mine.