Dincolo de graniţă te afli tu, bătrână doamnă ce mi-ai umplut zilele copilăriei şi adolescenţei. Dar te iubeam pe atunci...
Dincoace de graniţă te afli tu, visul nopţilor de vară ale adolescenţei. Şi te doream atât de mult pe atunci...
Iar între graniţe sunt eu, aceeaşi dintotdeauna, purtându-mi în spate visele şi trecutul, iar în palmă un bilanţ. Cum am ajuns aici nu ştiu, dar toate lucrurile din jurul meu îmi spun că ar trebui să plec. Unde? Unde să plec, când totul pare a fi trecut, iar noul m-a îngrozit dintotdeauna? Si cum să plec, când balanţa mi-e stricată, iar eu nu mai ştiu ce înseamnă plus sau minus?
Pe tine, leagăn al copilăriei mele, nu te mai vreau. Nu te mai vreau să-mi umpli zilele cu un zâmbet fals, iar nopţile cu un cântec demult uitat.
Iar pe tine nu te mai vreau vis pierdut în lumina zorilor. Nu te mai vreau poveste spusă de alţii, basm al celor ce încă visează.
Te vreau aici, tangibilă, în umbre şi culori. Te vreau punte peste prăpastie între munţi a căror vârfuri să atingă cerul... Te vreau cărare în desişurile pădurilor şi oază de apă în imensul deşert. Te vreau petec de umbră în zilele toride şi streaşină sub care să mă ascund atunci când plouă. Nu te vreau sfântă şi nici sublimă... dar nici aşa nu te mai vreau...
Aşa că stau aici, dincolo de graniţe, încercând cu disperare să-mi repar balanţa, să reînvăţ să calculez. Dar ştiu că în curând va trebui să iau o hotărâre, că mai devreme sau mai târziu trecutul îmi va sta înainte, iar visele se vor transforma...
