Mai ştiţi vorba aia cu paiul şi bârna? Pentru cei care nu o ştiu, e ceva de genul „mai bine te-ai uita la bârna din ochiul tău decât la paiul din ochiul altuia”. Cu sau fără permisiunea voastră, am sa fac exact contrariul acestei vorbe şi o voi recomanda călduros unor persoane foarte dragi mie. Nu va supăraţi, nu?
Te crezi perfect. Te vezi de o frumuseţe care ar subjuga chiar şi zeii, de o inteligenţă strălucitoare, nu genială, aceasta e a oamenilor singuri şi nebuni, dar superioară nouă, muritorilor, moralitatea şi bunul tău simţ i-ar face până şi pe sfinţi să se simtă nişte păcătoşi, iar altruismul bunului samarinean nu-l egalează nici pe departe pe al tău. Crezi că îţi cunoşti defectele, dar ele sunt atât de mici şi neînsemnate încât ar putea fi acoperite doar de faptul că ştii să foloseşti furculiţa şi cuţitul. Să fim serioşi! Tu chiar crezi toate astea? Înseamnă că am eu o problemă de percepţie. Sau poate sunt eu orbită de invidia ce o port pentru tine, pentru perfecţiunea cu care te-a înzestrat divinitatea. Get real!
Te crezi superior tuturor, iar asta îţi permite să fii critic, tranşant chiar, în a-i analiza pe ceilalţi. Ne priveşti pe toţi cu ochi reci de demiurg conştient de imperfecţiunea operei sale. Şi crezi că, evidenţiindu-ne defectele, criticându-le, fiind acid şi îngâmfat, ne vei corecta şi vom tinde cu toţii spre perfecţiunea ta. Mă repet. Get real!
Dacă tot eşti atât de bun la critică (şi eşti, genial de bun aş spune), ce zici de un mic proces, sincer, de autoanaliză? Te provoc să te priveşti cu ochi obiectivi, realişti. Ar fi poate primul astfel de proces din viaţa ta, dar ţi-ar prinde bine. Ai atinge astfel, poate, perfecţiunea ce ţi-o pretinzi şi poate va fi recunoscută şi de ceilalţi. Ce zici, accepţi provocarea?
După cum spuneam, voi recomanda vorba mai sus amintită unor oameni care, zic eu, au nevoie de ea (Ştiu, neobişnuit mod de a recomanda ceva. Prea puţin important, însă, acest amănunt.). Primul dintre aceştia sunt eu. Următorii… sper să se simtă (slabe şanse, totuşi. Ei nu se simt nici dacă le trânteşti adevărul în faţă.) Consider că, uneori, e bine să avem câteva procese de autoanaliză, mai ales atunci când suntem pregătiţi să imputăm unora anumite defecte. Se prea poate ca noi înşine să fim fericiţii posesori a acelor mici neajunsuri pentru care îi criticăm şi îi blamăm pe alţii. Cred că acesta este un motiv suficient de puternic pentru care să aruncăm, din când în când, câte un ochi la bârna noastră. Iar dacă nu e, luaţi-l şi pe cel cu perfecţiunea specificat mai sus.
Acestea fiind spuse, promit solemn să mă uit, şi mai atent, şi mai des, la pădurea din ochii mei.
Te crezi perfect. Te vezi de o frumuseţe care ar subjuga chiar şi zeii, de o inteligenţă strălucitoare, nu genială, aceasta e a oamenilor singuri şi nebuni, dar superioară nouă, muritorilor, moralitatea şi bunul tău simţ i-ar face până şi pe sfinţi să se simtă nişte păcătoşi, iar altruismul bunului samarinean nu-l egalează nici pe departe pe al tău. Crezi că îţi cunoşti defectele, dar ele sunt atât de mici şi neînsemnate încât ar putea fi acoperite doar de faptul că ştii să foloseşti furculiţa şi cuţitul. Să fim serioşi! Tu chiar crezi toate astea? Înseamnă că am eu o problemă de percepţie. Sau poate sunt eu orbită de invidia ce o port pentru tine, pentru perfecţiunea cu care te-a înzestrat divinitatea. Get real!
Te crezi superior tuturor, iar asta îţi permite să fii critic, tranşant chiar, în a-i analiza pe ceilalţi. Ne priveşti pe toţi cu ochi reci de demiurg conştient de imperfecţiunea operei sale. Şi crezi că, evidenţiindu-ne defectele, criticându-le, fiind acid şi îngâmfat, ne vei corecta şi vom tinde cu toţii spre perfecţiunea ta. Mă repet. Get real!
Dacă tot eşti atât de bun la critică (şi eşti, genial de bun aş spune), ce zici de un mic proces, sincer, de autoanaliză? Te provoc să te priveşti cu ochi obiectivi, realişti. Ar fi poate primul astfel de proces din viaţa ta, dar ţi-ar prinde bine. Ai atinge astfel, poate, perfecţiunea ce ţi-o pretinzi şi poate va fi recunoscută şi de ceilalţi. Ce zici, accepţi provocarea?
După cum spuneam, voi recomanda vorba mai sus amintită unor oameni care, zic eu, au nevoie de ea (Ştiu, neobişnuit mod de a recomanda ceva. Prea puţin important, însă, acest amănunt.). Primul dintre aceştia sunt eu. Următorii… sper să se simtă (slabe şanse, totuşi. Ei nu se simt nici dacă le trânteşti adevărul în faţă.) Consider că, uneori, e bine să avem câteva procese de autoanaliză, mai ales atunci când suntem pregătiţi să imputăm unora anumite defecte. Se prea poate ca noi înşine să fim fericiţii posesori a acelor mici neajunsuri pentru care îi criticăm şi îi blamăm pe alţii. Cred că acesta este un motiv suficient de puternic pentru care să aruncăm, din când în când, câte un ochi la bârna noastră. Iar dacă nu e, luaţi-l şi pe cel cu perfecţiunea specificat mai sus.
Acestea fiind spuse, promit solemn să mă uit, şi mai atent, şi mai des, la pădurea din ochii mei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu