duminică, februarie 1

Despre pantofi

Am vrut să vorbesc astăzi despre pantofi. Mai exact, despre cum îţi cumperi o pereche de pantofi. (Abia acum pot să spun că ai dreptate. Ai să mă ierţi, totuşi, că folosesc ultimul nostru subiect de discuţie, dar mi-a rămas întipărit în minte.) Îmi pregătisem un discurs tare simpatic, trebuia doar să-l termin şi apoi să-l postez. Bine-nţeles că m-aş fi dezis mai târziu de el, dar vroiam să vorbesc despre asta.
„Doar n-ai să umbli toată viaţa desculţ! Ai putea să faci şi asta, dar ai să-ţi răneşti picioarele. Arse de soare, pline de cicatrici lăsate de pietrele ascuţite cu care este pavat drumul tău, îşi vor pierde din frumuseţe. Albul frumos şi fineţea călcâielor tale vor muri, ucise de cioburile de sticlă ce le întâlneşti acum la tot pasul. Ai să uiţi apoi cum e să porţi o pereche de pantofi, cât de utili îţi erau, ai să te întrebi la ce ţi-ar mai putea ajuta după ce te vei fi învăţat fără ei.” spusesem eu, în timp ce degetele alunecau uşor pe tastatură. O privire aruncată dincolo de monitor m-a făcut să acord acestor idei „a second thought”. La ce bun şi o pereche de pantofi? Să nu umbli desculţ, să nu-ţi răneşti picioruşele fine, să dai dulcelui stil clasic dreptate? Oricum, frumuseţea lor nu va fi văzută decât de ei, oricum, până la urmă, picioruşele tale vor fi rănite. Doar că, de această dată, nu de pietre sau cioburi de sticlă, ci de pantofii pe care singur ţi i-ai ales. Oricum, picioruşele tale vor sfârşi lipsite de frumuseţe.
O să îmi spuneţi acum că este important de unde provin rănile şi că este de preferat să porţi o pereche de pantofi care nu ţi se potriveşte decât să umbli desculţ. Aşa e… este de preferat. Şi dacă tot insistăm atât de mult să purtam o pereche de pantofi, am face bine să o probăm înainte să o cumpărăm. Nu doar, după ce ne-au plăcut, să ne uităm la număr să vedem dacă este acelaşi cu cel pe care credem noi că îl purtăm. O pereche de pantofi, înainte de a fi cumpărată, trebuie probată! Şi nu doar un pantof. Ambii!Îi încalţi frumos, faci doi-trei paşi cu ei, poate mai mulţi, te uiţi într-o oglindă să vezi dacă se asortează cu hainele de pe tine, te gândeşti la restul hainelor ce-ţi stau agăţate acasă,pe umeraşe, să nu cumva să trebuiască să-ţi schimbi întreaga garderobă pentru ei. După ce te-ai decis asupra acestor lucruri, să nu cumva să uiţi să îi verifici. Nu ai vrea să te trezeşti acasă că sunt dezlipiţi sau rupţi, că au defecte de fabricaţie care să te împiedice să-i mai porţi. După ce ai făcut analiza completă, abia atunci poţi să îi cumperi. Prea puţini dintre noi fac însă asta. Iar aceia care o fac, se întâmplă, de multe ori, să aibă erori în calcule. Normal, suntem cu toţii oameni, nu?
Ştiu, ai să zâmbeşti iar indulgent şi ai să-mi spui că am un mod de a privi viaţa atât de naiv, de inocent, încât îţi sunt chiar simpatică. Ai dreptate, şi tu, profetule! Şi ştii prea bine că nu am să umblu desculţă, că am să probez, cel puţin… Şi ştii prea bine că…

Un comentariu:

  1. Din păcate nu trăim intr-o lume în care să mergem fără pantofi. Pantofii poartă un rol important pentru noi: sunt apărători desăvârșiți pt trup dar și pentru suflet. Pantofii reprezintă un mod de exprimare, o dovadă de apartenență socială, și monstră a bunului gust. Eu îmi cumpăr întâi pantofii și apoi restul hainelor. Mi se pare cel mai dificil lucru pe care noi fetele, femeile îl achiziționăm. O obsesie pentru unii, un hobby pentru alții.

    RăspundețiȘtergere