Trăim printre oameni şi asta ne ocupă tot timpul. Avem nevoie de ei chiar şi pentru cele mai banale şi lipsite de importanţă necesităţi ale noastre. Iar marile vise nu-mi imaginez să le putem realiza fără ajutorul lor, acum, în sec. XXI. Şi pentru că trăim printre oameni, oameni fiind la rândul nostru, ar trebui să ne purtăm ca atare.
Ei bine, vorbesc prostii, ca de obicei. Trăim printre oameni… ei, şi? Trăim printre oameni, ne folosim de ei, atât timp cât ni se permite, şi dacă nu ni se permite îi obligăm, că deh, fiecare are slăbiciunile lui. Că doar, în viaţă, fiecare e cu… cu ce-l doare. Şi dacă îţi doreşti ceva, trebuie să lupţi pentru a obţine acel lucru. Iar lupta poate fi uneori atât de nedreaptă! Ai grijă doar să nu faci şi tu parte din cei nedreptăţiţi.
Acesta da concept sănătos! De ce să-ţi pui tu întrebări în legătură cu ceilalţi, din moment ce ei nu sunt decât copaci pe drumul ce îl străbaţi tu? Tu, tu eşti cel care contează cu adevărat! Pentru tine au crescut aceşti copaci, să-ţi ofere ţie din umbra şi roadele lor. Lumea întreagă s-a născut şi a evoluat pentru tine, pentru ca tu să ai totul, pentru ca tu să fii fericit. Însuşi Dumnezeu a zis să se facă lumină pentru tine, pentru că tu eşti… Apropo, cine eşti tu? Eşti cumva unul dintre oamenii care au sădit sămânţă în ţărână stearpă şi au răsărit copaci ce susţin pe ramurile lor umanitatea, Universul, sau măcar oraşul? Nici măcar B.C.U.? Nimic? Dar ce-ai făcut, tu, demn de a rămâne în istoria umanităţii? Bine, deci eşti doar un plod răsfăţat, care se crede buricul Pământului, care ia tot ce vrea fără a cere, fără a merita, fără a mulţumi, iar foarte adesea, fără a-i trebui. Doar aşa, de dragul de-a lua, de a arăta cine şi cât de important eşti tu, cum eşti tu mai presus de legile morale ce s-au păstrat (ok, recunosc, aici am şi eu dubii) de atâta timp. Ei bine, am o noutate pentru tine: Pământul n-are buric. Dar tu, tu continui să fii buricul pământului (oricum îţi şade bine în postura asta de…de nimic?). Şi mai am şi un sfat pentru tine: croieşte-ţi drumul prin deşert, prin junglă sau prin vreo peşteră de la capătul lumii, cu liliecii (vă împăcaţi voi cumva). Că tot nu ai nevoie de oameni, şi ca tot suntem aici fiecare cu… cu ale lui! Poate aşa ai să înveţi că ai nevoie de ei şi că sunt mai mult decât simpli copaci pe drumul tău. Poate aşa ai să înveţi să îi respecţi, pentru că sunt oameni, şi poate, între timp, ai să înveţi să fii şi tu om.
Sau… poate rămâi acolo, că sunt şi aşa prea mulţi cei ca tine, iar dacă Pământul nu are nevoie nici măcar de un buric, mă întreb ce să faca el cu jumătate de planetă de aşa ceva…
Ei bine, vorbesc prostii, ca de obicei. Trăim printre oameni… ei, şi? Trăim printre oameni, ne folosim de ei, atât timp cât ni se permite, şi dacă nu ni se permite îi obligăm, că deh, fiecare are slăbiciunile lui. Că doar, în viaţă, fiecare e cu… cu ce-l doare. Şi dacă îţi doreşti ceva, trebuie să lupţi pentru a obţine acel lucru. Iar lupta poate fi uneori atât de nedreaptă! Ai grijă doar să nu faci şi tu parte din cei nedreptăţiţi.
Acesta da concept sănătos! De ce să-ţi pui tu întrebări în legătură cu ceilalţi, din moment ce ei nu sunt decât copaci pe drumul ce îl străbaţi tu? Tu, tu eşti cel care contează cu adevărat! Pentru tine au crescut aceşti copaci, să-ţi ofere ţie din umbra şi roadele lor. Lumea întreagă s-a născut şi a evoluat pentru tine, pentru ca tu să ai totul, pentru ca tu să fii fericit. Însuşi Dumnezeu a zis să se facă lumină pentru tine, pentru că tu eşti… Apropo, cine eşti tu? Eşti cumva unul dintre oamenii care au sădit sămânţă în ţărână stearpă şi au răsărit copaci ce susţin pe ramurile lor umanitatea, Universul, sau măcar oraşul? Nici măcar B.C.U.? Nimic? Dar ce-ai făcut, tu, demn de a rămâne în istoria umanităţii? Bine, deci eşti doar un plod răsfăţat, care se crede buricul Pământului, care ia tot ce vrea fără a cere, fără a merita, fără a mulţumi, iar foarte adesea, fără a-i trebui. Doar aşa, de dragul de-a lua, de a arăta cine şi cât de important eşti tu, cum eşti tu mai presus de legile morale ce s-au păstrat (ok, recunosc, aici am şi eu dubii) de atâta timp. Ei bine, am o noutate pentru tine: Pământul n-are buric. Dar tu, tu continui să fii buricul pământului (oricum îţi şade bine în postura asta de…de nimic?). Şi mai am şi un sfat pentru tine: croieşte-ţi drumul prin deşert, prin junglă sau prin vreo peşteră de la capătul lumii, cu liliecii (vă împăcaţi voi cumva). Că tot nu ai nevoie de oameni, şi ca tot suntem aici fiecare cu… cu ale lui! Poate aşa ai să înveţi că ai nevoie de ei şi că sunt mai mult decât simpli copaci pe drumul tău. Poate aşa ai să înveţi să îi respecţi, pentru că sunt oameni, şi poate, între timp, ai să înveţi să fii şi tu om.
Sau… poate rămâi acolo, că sunt şi aşa prea mulţi cei ca tine, iar dacă Pământul nu are nevoie nici măcar de un buric, mă întreb ce să faca el cu jumătate de planetă de aşa ceva…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu