Duel

Naufragiaţi pe această scenă, ne complăcem rolurilor ce au fost împărţite în absenţa liberului arbitru. Şi doar pentru câteva clipe de fericire... Puţini dintre noi, cei mai norocoşi, reuşesc să adune pe parcursul reprezentaţiei câteva zile. Restul? Ne mulţumim cu cele câteva clipe rare şi ne jucăm conştiincioşi rolul. Dar după ce ele trec, toţi ne retragem în propria singurătate şi continuăm lupta cu noi înşine...

Obrazul îmi arde... Îi ştiu deja parfumul şi fineţea mătăsii aruncată atât de brutal. Îi ghicesc statura impunătoare deasupra mea şi o aud cum se joacă nervos cu mănuşa. Îmi ridic privirea şi o văd zâmbind. Îmi arată întreg arsenalu-i şi-mi spune ironic „En garde!”. Mă întreb de câte ori am auzit asta. De câte ori am luat parte la acest ritual pe care ea îl respectă cu rigurozitate, asemeni cavalerilor ce se pregăteau de duel. Oare a câta luptă începută e? A câta pierdută sau nesfârşită va fi? Şi oare câte vor mai urma?

„En garde!” îmi strigă şi cele două arme pe care le am. Oamenii spun că ale mele sunt mai puternice. Privindu-le pe ale ei, aş fi tentată să-i cred. Par inofensive. Dar eu le ştiu deja puterea. Şi ştiu cum luptă. Niciodată nu le foloseşte ea. Mi le aşază, pe rând, în faţă şi mă lasă să le folosesc. Dar în mâinile mele devin cu adevărat puternice. Îmi pune în palme o cărămidă, iar eu o transform în ziduri. Îmi dă o scânteie, iar eu o fac flacără ce mistuie. Îmi pune apoi în palme o picătură, iar eu o fac potop. Îmi dă o adiere caldă, iar eu o transform în crivăţ. Îmi arată o imagine, iar eu îi dau viaţă... Iar armele mele, neputincioase, privesc dezastrul ce singură îl provoc. Şi îşi pierd puterea cu fiecare armă pusă în palme de ea. Iar ea îmi zâmbeşte ironic pentru că, după atâta timp, încă nu am învăţat să le folosesc. Mă întreb dacă am să reuşesc vreodată... Poate la bătrâneţe... Dar până atunci?...

În minte îmi sună acelaşi nesfârşit şi dureros „Luptă!”. Zâmbetul ei îmi spune să lupt... privirea lui la fel... Dar eu... „La cel mai mic semnal apari. Dar dacă e unul fals?” îi spun, la fel de ironic. „Şi dacă de data asta, nu vreau să lupt? Nu încă...”. Privirea lui doare... şi ştiu că şi-ar dori să lupt... Dar daca eu nu vreau cu adevărat?...

Şi dacă mai apoi va fi prea târziu?...


John Lennon - Imagine