Nimeni nu o sa te astepte cu lauri, nimeni nu o sa te incoroneze rege si nici nu o sa ridice statuie in cinstea ta, nimeni nu o sa scrie numele tau in paginile vre-unei istorii. Te antrenezi totusi in competitie, sperand ca, la sfarsit, vei obtine ceva. Insa numele tau va fi peste ani uitat, pentru ca nu esti decat unul dintre miile care incearca asta. Nu te subestimez, dar prea putini reusesc sa se faca nemuritori, si doar prin talente ce tie-ti lipsesc.
Iti doresti totusi gloria aceasta efemera, pentru ca iti satisface orgoliul, pentru ca este mai bun decat nimic? Esti invitatul meu, atunci, sa partici la competitie, sa faci tot posibilul sa castigi, sa te bucuri de invingere si sa te autoridici pe un piedestal in fata celor mai slabi. Dar lasa-mi dreptul de a alege sa nu iau parte la ea. Competitia asta imi pare inutila si cred cu tarie ca uneori te ingradeste. Iti faci din a-i depasi pe ceilalti, a fi cel mai bun, un tel final. Odata atins, nu vei face decat sa iti mentii pozitia si sa ii impiedici pe ceilalti sa te ajunga. Dar poate ca a fi bun nu inseamna a-i depasi pe ceilalti, ci a te autodepasi. Poate ca nu ar trebui sa fie o competitie intre tine si ei, ci intre tine si tine.
Dar poate ca ego-ul tau este prea mare pentru a accepta provocarea. Poate ca nu iti testezi propriile limite de teama sa nu le descoperi prea aproape de ceilalti si prea departe de ce te vrei a fi. Si nu ti-ai rani singur ego-ul, nu ti-ai calca singur in picioare orgoliul… Nu-i asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu