Involuţie?

Era o vreme când credeam despre mine că mă cunosc. Iluzie adolescentină. Acum, însă, nu încetez să mă surprind.
Pe vremea aia aveam vise, cosmice, ce-i drept, dar cel puţin ştiam care sunt. Acum, mă întreb dacă mai visez. Atunci ştiam ce îmi doresc, avem ţeluri şi gânduri, poate prea mari pentru mine, dar erau. Acum mă întreb dacă îmi mai doresc ceva, dacă mai sper să devin ceva sau cineva. Pe atunci aveam atât de multe credinţe… Acum,însă, am devenit un mic ateu (nu religios).
Pe vremea aia aveam principii, reguli după care mă ghidam, pe care încercam să le respect. Acum, a rămas doar o amintire a lor, au fost înlocuite cu altele, mai mult sau mai puţin sănătoase, pe care le-am inventat poate doar să am ce încălca.
Pe vremea aia credeam despre mine că sunt impulsivă. Aveam însă o stăpânire de sine incredibilă, pe care abia acum o conştientizez. Abia acum sunt impulsivă. Atunci imputam altora încăpăţânarea şi orgoliul. Astăzi mă caracterizează.
Pe vremea aia eram atât de sigură pe mine că ştiu cine sunt. Bullshit! Acum ştiu sigur că nu. Nu am ştiut nici atunci, cum nu ştiu nici acum.

Aş fi tentată să spun că am crescut. Dar o privesc ca pe o involuţie. M-am schimbat doar. Şi nu ştiu câte din aceste schimbări sunt în bine. Poate că niciuna, sau poate că cele mai multe… Rămâne de văzut, nu?

Pe atunci… eram un melc… Dar nu mai ştiu când şi unde mi-am lăsat casa…

În vogă, pentru eternitate...

Nu mă pricep la modă. Şi nici nu mi-a plăcut vreodată. Dar nu asta e important. Important e că am avut timp şi chef să observ ce se poartă.
Se poartă zâmbetele false, miorlăielile gratuite, linguşeala şi periajul. Într-un cuvânt, simplu şi sugestiv, se poartă pupincurismul. Dar nu asta e problema mea (nu că aş avea o problemă). Ceea ce mi se pare mie de-a dreptul ilar este faptul că aceste manifestări ale modei se reflectă asupra unor persoane nepotrivite. Sau, dacă priveşti din alt unghi, sunt mai mult decât potrivite.
Să mă explic. De ce zic nepotrivite…. Păi…. Ce fel de persoane credeţi că se linguşesc şi asupra cui credeţi că se manifestă periajul? Cu siguranţă nu oamenii cu o personalitate puternică, respectiv inteligenţi şi demni de respect. Bine-nţeles că nu! Că deh, dacă ai de pupat în fund pe cineva, pupi pe un idiot, care se crede buricul pământului şi, ce e mai grav, te face şi pe tine să crezi asta.
De ce zic totuşi că depinde unghiul din care priveşti?… Ei bine, e foarte simplu. Nu pot să-mi imaginez un om care a realizat ceva, pe cineva altruist, modest şi demn de respect acceptând un asemenea comportament din partea celorlalţi. Pur şi si simplu nu pot! În schimb, pe indivizii ăştia de doi bani, „buricul pământului” cum se cred, îi văd având această nevoie la aceeaşi intensitate ca şi cele fiziologice. Iar adepţii acestei mode nu fac decât să le hrănească această nevoie, să le dea şi mai multe motive (pe lângă ignoranţa şi prostia lor) să se creadă în continuare centrul Universului.

Dar cu asta m-am mai agitat odată… Astăzi vroiam să mă iau de ceilalţi idioţi. Aceia lipsiţi de personalitate. O las totuşi pe altădată. Doar trebuie să mai scriu, din când în când, câte ceva pe blog… Pană de subiecte, momentan…

Colecţii

O să-mi daţi voie să ţin azi, mai mult decât până acum, cont de virgula din titlu…

Unii oameni colecţionează timbre, jucării de pluş, cartonaşe cu fotbalişti sau orice ar părea că are sens şi pasiune. Eu am colecţionat obiecte. În cutiuţa aceea se aflau strânse amintirile mele sub forma unor lucruri, unor gânduri mâzgâlite stângaci pe un colţ de foaie. Probabil nu acordam suficient credit memoriei mele…

Acum însă… Pe spate şi pe buze se află părinţii mei, iar în ochi verdele ce nu a apărut demult şi bunica mea. În calm îmi stă unul din bunici, iar pe genunchi se află celălalt. În credinţă e fratele meu, iar în înţelegere sora. În altruism e mătuşa mea, iar la piept îmi stă copilul.
În „gândeşti prea mult” stau cei mai buni prieteni ai mei, în duşuri reci şi „told you so” îmi stă profetul, în zâmbetul indulgent din „chiar credeai că ai să sari peste?” mon petite, iar în „cloşcă” e artistul. Iar în plimbările de seară se află ele. În mers îmi stau unii prieteni, iar în glume alţii.
În mâna mea dreaptă stă scris un joc, iar în stânga o daltă. În părul blond se află pănglicuţa albă, peste care s-a aşezat un parfum demult pierdut, iar pe obraz un sărut abia simţit. În pasivitate e el, iar în încercare îmi stai tu.
În dreapta mea sunt oamenii, iar somnul e în stânga. În zile îmi staţi voi toţi, iar în nopţi visele… Sunt peste tot, spuse sau nu, dorite sau renegate. Sunt parte din mine, scrise pe mine, vizibile de alţii sau doar de mine.
Acum însă… colecţionez amintiri… M-am transformat… într-un colecţionar de amintiri.



Nu-mi pasă că nu îţi doreşti asta. Până la urmă, laşi totul la atitudinea mea…